Dupa ce, pe la anul 50 d.Hr., romanii au introdus Harpastum in Galia, francezii au rafinat, in secole, jocul, pe la 1200 devenind foarte popular La Choule (La Soule). Se juca duminica pana la apus, pe terenul dintre doua strazi mari ale unui oras ori chiar intre doua asezari. Mingea din piele, umpluta cu resturi textile, era condusa catre poarta adversa, reprezentata de un zid, de doi copaci sau de un parau.
Jocul era atat de violent, lasandu-se adesea cu morti si raniti, incat regele Filip al V-lea l-a interzis, in 1319. Fiindca francezii au continuat sa-l practice, o noua lege privitoare la interzicerea lui a fost data in 1388.
Pe teritoriul Angliei, jocul a inceput sa infloreasca pe la anul 800 d.Hr., ca distractie favorita a oamenilor saraci, care se adunau pentru o partida cam pana la 1.000. Logic, terenurile se intindeau pe suprafete imense, uneori jucatorii calcand in picioare lanuri intregi.
Violenta era la ea acasa in asemenea spatii, nobilii tolerand-o in chip de supapa pentru defularea posibilelor frustrari populare. Uneori, nici nu se stabilea un teren anume, iar jocul evolua de la sine, parcurgand sate si orase, pe care le distrugea partial. La Londra, a devenit o obisnuinta pe la 1175, in fiecare marti de dinaintea Miercurii Cenusii organizandu-se partide impresionante, la care puteau participa si femeile. Se citeaza frecvent cazuri in care jucatorii se injunghiau sau se maltratau reciproc.
De aceea, la 13 aprilie 1314, regele Eduard al II-lea a decis interzicerea jocului. Insa, desi edictul prevedea pedepse cu inchisoarea, multimile l-au ignorat, asa cum au procedat cu legi similare, promulgate de Eduard al II-lea, Richard al II-lea, Henric al IV-lea ori Iacob al III-lea. Singurul care a reusit sa interzica fotbalul a fost Oliver Cromwell, insa, pe la 1660, Restauratia a readus monarhia pe tron si fotbalul pe strada.
In epoca elisabetana, boom-ul fotbalului l-a determinat pe un anume Sprutt sa dedice acestui sport un capitol foarte extins in lucrarea sa Sports and Pastimes, el descriind cu lux de amanunte regulile si materialul de joc de la anul 1700. Doua echipe cu un numar egal de jucatori se infruntau pentru a introduce o minge grea din piele in cele doua porti de circa 1 metru latime, situate la aproximativ 100 de metri una de alta. Meciul se incheia dupa ce una dintre echipe reusea sa marcheze.
Primul set complet de reguli in acceptiunea moderna a termenului a fost stabilit in 1848, dupa o intalnire care a durat aproape opt ore, de catre reprezentantii celor mai importante scoli britanice, convocati de catre H. de Winton si J.C. Thring, doi jucatori pasionati, de la Universitatea Cambridge. Prima echipa din lume, Sheffield FC, a fost infiintata in 1855, iar cel mai vechi club aflat inca in activitate este Notts County, fondat in 1862.
In octombrie 1863, la Taverna Francmasonilor, A. Pember a fost ales primul presedinte al The Football Association. In aceeasi perioada, s-a adancit controversa privitoare la folosirea bratelor de catre jucatorii de camp, fapt ce a condus la o schisma majora si la aparitia unei organizatii paralele- The Rugby Football Union.
Jocul era atat de violent, lasandu-se adesea cu morti si raniti, incat regele Filip al V-lea l-a interzis, in 1319. Fiindca francezii au continuat sa-l practice, o noua lege privitoare la interzicerea lui a fost data in 1388.
Pe teritoriul Angliei, jocul a inceput sa infloreasca pe la anul 800 d.Hr., ca distractie favorita a oamenilor saraci, care se adunau pentru o partida cam pana la 1.000. Logic, terenurile se intindeau pe suprafete imense, uneori jucatorii calcand in picioare lanuri intregi.
Violenta era la ea acasa in asemenea spatii, nobilii tolerand-o in chip de supapa pentru defularea posibilelor frustrari populare. Uneori, nici nu se stabilea un teren anume, iar jocul evolua de la sine, parcurgand sate si orase, pe care le distrugea partial. La Londra, a devenit o obisnuinta pe la 1175, in fiecare marti de dinaintea Miercurii Cenusii organizandu-se partide impresionante, la care puteau participa si femeile. Se citeaza frecvent cazuri in care jucatorii se injunghiau sau se maltratau reciproc.
De aceea, la 13 aprilie 1314, regele Eduard al II-lea a decis interzicerea jocului. Insa, desi edictul prevedea pedepse cu inchisoarea, multimile l-au ignorat, asa cum au procedat cu legi similare, promulgate de Eduard al II-lea, Richard al II-lea, Henric al IV-lea ori Iacob al III-lea. Singurul care a reusit sa interzica fotbalul a fost Oliver Cromwell, insa, pe la 1660, Restauratia a readus monarhia pe tron si fotbalul pe strada.
In epoca elisabetana, boom-ul fotbalului l-a determinat pe un anume Sprutt sa dedice acestui sport un capitol foarte extins in lucrarea sa Sports and Pastimes, el descriind cu lux de amanunte regulile si materialul de joc de la anul 1700. Doua echipe cu un numar egal de jucatori se infruntau pentru a introduce o minge grea din piele in cele doua porti de circa 1 metru latime, situate la aproximativ 100 de metri una de alta. Meciul se incheia dupa ce una dintre echipe reusea sa marcheze.
Primul set complet de reguli in acceptiunea moderna a termenului a fost stabilit in 1848, dupa o intalnire care a durat aproape opt ore, de catre reprezentantii celor mai importante scoli britanice, convocati de catre H. de Winton si J.C. Thring, doi jucatori pasionati, de la Universitatea Cambridge. Prima echipa din lume, Sheffield FC, a fost infiintata in 1855, iar cel mai vechi club aflat inca in activitate este Notts County, fondat in 1862.
In octombrie 1863, la Taverna Francmasonilor, A. Pember a fost ales primul presedinte al The Football Association. In aceeasi perioada, s-a adancit controversa privitoare la folosirea bratelor de catre jucatorii de camp, fapt ce a condus la o schisma majora si la aparitia unei organizatii paralele- The Rugby Football Union.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu